Diferența dintre un bistro și un restaurant

Termenul bistro a devenit cu trecerea timpului din ce în ce mai utilizat, fiind un cuvânt în trend, chiar chic. Nu se știe cu exactitate de unde provine această denumire, însă legenda spune că își are originea din timpul ocupației ruse din 1814, din Paris. Ofițerii ruși își cereau mâncarea rapid, zicând „bystro”, care înseamnă repede.

În momentul de față nici în sectorul HoReCa cuvântul nu are o definiție foarte precisă, folosindu-se termenul de bistro destul de subiectiv. Există această tendință de a asocia restaurantelor această denumire, nemaiștiindu-se totuși care este diferența dintre restaurant și bistro.

În definitiv, în ambele tipuri de localuri se servește masa și se poate savura o băutură. Diferența constă în faptul că bistroul este un local unde se mănâncă relativ repede, fiind un restaurant mic. Mai putem spune că termenul de bistro poate fi asociat cu o cafenea unde se servesc aperitive, vin și feluri de mâncare nu foarte elaborate.

O altă diferență semnificativă este atmosfera pe care o inspiră fiecare local în parte. Bistrourile se disting prin atmosfera relaxată, casual, în timp ce restaurantele pot fi foarte pretențioase, pornind de la decor până la mâncarea “haute cuisine”.

În Franța există o adevarată tradiție a bistroului, cu repere în perioada interbelică. Locațiile erau de dimensiuni mici, cu decor modest, cu un meniu simplu, accesibil financiar oricui. Se serveau preparate ce sunt ușor de pregătit, iar vinul și cafeaua erau nelipsite. Simbolurile prin care recunoșteai în trecut un bistro erau feţele de masă în carouri alb-roșii si paharul de vin roșu pe care îl primea toată lumea la intrare.

bistro-francez-mobilier-terasa

Ei bine, acum lucrurile s-au mai schimbat puțin. S-a păstrat acel aer boem, meniurile sunt relativ restrânse, însă ambianța și decorul bistrourilor a suferit modificări, reflectând trendurile actuale. Orice bistro îndrăgit de clienți se remarcă printr-un design interior aparte, conferit în primul rând de mobilierul profesional.

Știi că ai trecut pragul unui bistro autentic dacă mobilierul are un design clasic, rafinat. Cel mai utilizat tip de scaune pentru bistro sunt scaunele din lemn curbat, netapițate. Bineînțeles, acest lucru poate varia în funcție de stilul și decorul fiecărei locații.

big__55d6d7b4b2968-bistro-bentwood-cahirScaunul Bistro 2 A

În Romania, bistrourile care s-au deschis în ultimii ani sunt peste noțiunea initială, fiind mai mult restaurante spațioase, cu preparate sofisticate. Nu e de mirare acest fapt, deoarece asocierea termenului bistro cu numele restaurantului îi conferă un aer pretențios, romantic. În plus, managerii de localuri au înțeles cât de importantă este calitatea tuturor serviciilor oferite, așadar adevăratul concept de bistro rămâne doar la nivel de nume. Pentru a atrage cât mai mulți clienți, spațiile HoReCa se disting de competiție prin design, prin preparate uimitoare, servire ireproșabilă etc.

boucherie-bistro-furnitureBoucherie, New York

Bistrourile franceze pun mare preț pe existența teraselor. Iar terasele de bistro se disting de cele ale restaurantelor tot datorită aerului relaxat și cochet pe care îl inspiră. Scaunele de terasă pentru bistro sunt realizate cu precădere din aluminiu vopsit în câmp electrostatic, în nuanțe cât mai naturale. De asemenea, și la materialele textile se merge tot pe culori neutre, cât mai apropiate de nuanțele de lemn. Cel mai bun exemplu în acest sens ar fi scaunul Ivan.

french-bistro-terasa

În ceea ce privește mesele de bistro, cele mai întâlnite sunt cele formate dintr-o bază centrală de masă și un blat. Acest tip de masă maximizează spațiul, conferă destul loc pentru picioare și arată și foarte bine. La P&M Furniture avem o gamă variată de picioare centrale pentru mese și blaturi, ca să găsiți variantele potrivite pentru dumneavoastră.

picior-masa-central-bistro-restaurantVeranda, Turda, România

Fiindcă vorbim despre elemente chic, în tendințe, o să amintim de banchetele de restaurant. Banchetele sunt foarte populare în bistrourile franceze, aducând confort și inspirând o atmosferă intimă. Recomandarea noastră ar fi Bancheta Donald cu tapițerie Chesterfield, dotată cu burete de densitate mare, pentru rezistență la uzură intensă, specifică segmentului HoReCa. Tapițeria poate fi aleasă dintr-o gamă largă de stofe și imitații de piele, în funcție de preferințele clientului. Toate tapițeriile din gama P&M furniture sunt speciale pentru Horeca, având certificat de calitate și indice de rezistență Martindale.

bancheta-restaurant-horeca-bistroVeranda, Turda, România

Sperăm că am făcut puțină “lumină” pe această temă, pentru a știi cu exactitate ce tip de locație HoReCa vei deschide.

Lasă un răspuns